Ce înseamnă o cultură permanentă?
Cultura permanentă sau permacultura se referă la niște acțiuni etice repetitive, cum însăși înzestrarea noastră ne arată că bem și mâncăm, apoi eliminăm, curățăm, purificăm și intărim acest trup, mecanism biologic ce ne transportă atât pe plan spațial, cât și pe plan temporal (satisface nevoia de subzistență).
Cultura poate avea mai multe sensuri, însă aș vrea să ne referim în acest articol la cultura permanentă agricolă, care poate fi descrisă precum crearea, creșterea și menținerea unor ecosisteme (”complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională” – O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului) agricole într-un mod autosuficient și durabil (”dezvoltare care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi” – O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului).
Abordarea permaculturii este de tipul adaptabilității modurilor de proiectare în funcție de nevoie și, totodată, aduce ca beneficiu lipsa stresului în fața vreunui eveniment, căci permacultura nu ajută doar mediului și omul, ci și plasticitatea creierului, care nu va mai fi axat pe o proiectare standard, pe care cu stres o manageruim, ci vine la pachet cu o calmitate cu care vom aborda procesul și rezultatul adoptării unei astfel de agriculturi, de pilda:
- lăsăm deoparte lăcomia și gaona după profit, care, deseori, include și o lipsă de moralitate ȘI ne focusăm pe conservarea mediului și a biodiversității;
- lăsăm deoparte egoismul și spiritul competitiv social ȘI ne canalizăm atenția pe dezvoltarea și integrarea în sistemul social a unei comunități responsabile, mature, bazată pe bunăstarea individuală, dar și colectivă;
- Lăsăm deoparte excluderea celorlalți ȘI le acceptăm existența ȘI, fără a aduce atingere nouă, împărțim DOAR excesul în exterior, în beneficiul oamenilor și al mediului, astfel aplicând PRIORITIZAREA, comptență absolut necesară pentru în organizarea vieții optime.
Cel mai important aspect, din punctul meu de vedere, este că permacultura necesită implicarea umană în analiza ecosisemelor naturale, a modului de creare, menținere și integrare optimă a acestora, cu scopul regenerării/corectării ERORILOR multor activități umane.
Agricultura biologică/permacultura are la bază ecologia știinifică și biomimetismul (procesul de inspirație din soluțiile generate natural, hotărâri și alegeri testate și proiectate de natură, care a profitat de oportunitatea trecerii a milioane de ani pentru a verifica ce e bine și ce e nu, putând, ulterior, să ne fie cel mai moral, etic și unitar dascăl global) și se diferențiază de agroecologia, prin faptul că, aceasta din urmă integrează ecologic toate aceste sisteme naturale și rezistente, de pildă economisirea apei pentru irigare, prin menținerea umidității solului cu perlit.
(Subiectul agroecologiei îl voi prezenta într-un articol viitor)
În ciuda existenței unui număr redus de cercetări detaliate și revizuite de către cercetătorii în domeniu, există dovezi copleșitoare atât că aceste sisteme funcționează, cât și că acestea sunt soluția reversibilității unor provocări predominante de mediu, cum ar fi: schimbările climatice, poluarea, degradarea solului etc.
Atrag atenția asupra lipsei de confirmări științifice pe acest plan pentru a face apel la armele care să genereze investiții serioase în astfel de cercetări și actualizări ale acestor metode la scară globală (Christopher J Rhodes).
